de ce?

am intrebat DE CE?

am primit raspun : NU STIU

si asta doare cel mai tare. de ce … e atat de simplu de inteles

trapped

Ma simt prizoniera. In propria realitate si activitate sau poate inactivitate. In fiecare an cand se sfarseste vara ma incearca o melancolie vecina cu tragedia. A mai trecut un an si parca fara rost. Vizibile poate sunt doar chipurile imbatranite parca pe nesimtite o data cu trecerea fiecarei veri. Mi-au ramas bine intiparite in inima vacantele petrecute la bunici, la tara. Pot spune ca sunt probabil ultima generatie care inca s-a mai bucurat de viata la tara neacaparata inca de libertatea si democratia atat de prost inteleasa. Ca in romanul lui Proust, mirosu de petunii si regina noptii ma arunca in valtoarea amintirilor atat de minunate a noptilor de vara cand statea cu bunicii mei si cativa vecini pe sala, asistand cu ochii mari la discutiile lor de… oameni mari, si Doamne cat de mult imi doream atunci sa cresc sa devin si eu un om responsabil. Acum ceva ani, intr-una din vizitele atat de rare pe la tara am vazut leaganul meu din copilarie, acel colos metalic achizitionat de bunicul meu, care ma facuse in urma cu vreo 23 de ani vipul ulitei, ros de rugina, doar un morman de fiare. Impactul vizual a fost destul de puternic si parca inca o lovitura a acceptarii trecerii ireversibile a timpului. Inca sunt un om norocos. Ii am pe toti ai mei langa mine si asta este o binecuvantare. Desi de cele mai multe ori nu stiu sa apreciez si valorific asta. A trecut vara si anul asta nu am mai stat cu fetele pe banca, o banca aleatorie pt ca nici una din noi nu mai locuim in acel cartier, au ramas doar parintii, sa povestim vrute si nevrute pana la ore tarzii in noapte. O reuniune intr-o cafenea sau la vreuna din noi nu va avea niciodata acelasi farmec. Am mai depasit o etapa in viata. Si nu stiu de ce dar nu ma incanta la fel de mult ceea ce urmeaza. Liceul a trecut parca comasat intr-un semestru, facultatea a generat schimbarea majora, iar finalizarea ei a dat startul maretei competitii cu viata, destinul… cariera profesionala, eticheta si emblema unui om. Uneori, noi acestia care am prins ceva si din viata inainte de 89 cred ca suntem niste cobai si nu o generatie de sacrificiu, pentru ca se pare ca romanii se sacrifica inca de la Burebista si nu numai dupa Ceausescu.

Cert este ca nu sunt multumita cu ceea ce am devenit. Si nu pot spune ca sunt dezamagita de cariera mea, din contra.  Mi-am propus concediul acesta sa citesc mai mult. Dependenta de tehnologie m-a tinut totusi departe de papirus. Astazi am pus totusi mana pe o carte. Iar lectura a generat aceste randuri. Poate imi doresc eu prea mult pentru mine si nu ma refer la nimic material, poate am prea multe asteptari de la ceilalti.  Nu mai comunicam asa cum o faceam candva. Nici cu familia, nici cu prietenii mai mult sau mai putin apropiati, nici macar cu noi insine. Cine stie… o fi o alta etapa… Introvertiti si stingheri cautam intelegere in spatiul virtual. I almost rest my case.

Ma indrept catre televizor, trebuie sa adorm, maine reincep serviciul. Sublim…

long time no see reloaded

 

Am incercat de cateva ori sa imi exprim parerile in aceasta ferestruica, generos oferita de wordpress. Dar de fiecare data am fost intrerupta din magnifica creatie artistica. Presupun ca si aceasta incercare va sfarsi la Drafts. A trecut ceva timp de cand nu m-am mai exprimat mai mult sau mai putin plastic in mirificul peisaj virtual si sincera sa fiu nu cred ca mi-ar fi dus cineva dorul. De cand s-a terminat cu 360 ul (si nu ma refer numai la inchiderea oficiala ci si la poluarea lui cu tot felul de bloguri cretine), s-a cam terminat si cu fun ul relatarii on line. Am pierdut cativa oameni dragi pe care ii citeam mereu cu zambetul pe buze si de la care am avut ce sa invat. Dar asa i in tenis. Prin urmare, 360 ul va ramane prima mea iubire, acolo unde am inceput bloggerala si am si atins apogeul ))))

Am chef de glume. De ce nu, doar profit de ultimele zile de concediu si bonus am reusit in urma cu 5 zile trec pragul cabinetului chirurgului maxilo-facial pt a-mi extrage reminiscenta unui canin, provenita cel mai probabil dintr-o viata anterioara cand am facut figuratie ca vampir. Interventiile chirurgicale sucks si daca mai sunt si in cavitatea bucala, atunci situatia este si mai stinky. Supliciul major a  fost reprezentat prin lipsa nicotinei…

Cele mai putin bune fiind spuse, sa trecem la superbele amintiri ale lunii august in care m-am perindat pe meleaguri sarbesti, muntenegrene si croate. Impresii pe scurt: sarbii au o tara frumoasa … seamana destul de mult cu romanica din dotare, numai ca spre deosebire de noi, ei investesc in case, care majoritatea sunt cu etaj si… au scara in exterior. Parcul auto lasa de dorit. Intanlesti in trafic masini ce si au gasit gloria in 1960-70 si asta destul de frecvent. A si domnii soferi respecta cu strictete regulile de circulatie (mai putin atunci cand este intersectie cu un drum fara prioritate. E un sport national sa nu se asigure, probabil de aceea au si limitarile de max 60 in aceste situatii.) si limitarile de viteza. Un lucru demn de laudat dar nu si atunci cand te grabesti sa ajungi in mirifica ta tara.

Muntenegru e o tara superba. Madame Udrea cred ca ar avea mai mult succes cu campania ei in aceasta tara. Si ei stau prost la infrastructura, poate chiar mai prost decat noi, insa exceleaza la alte capitole.  Pe scurt am decis sa ma intorc si anul viitor in aceasta tara cu destinatia precisa San Stefano. Punct.

Croatia… o tara la fel de interesanta (nu am vizitat prea mult din ea),  mult mai scumpa decat celelalte 2, cu vamesi draguti, dar care aduc a ofiteri SS. Mi-a placut mult Dubrovnikul, dar Croatia mi am propus sa nu o vizitez prea curand.

Romania este o tara surprinzatoare. in fiecare zi se intampla cate ceva infim adus la rang de megastire. Am lipsit o saptamana si putin din tara si desi citeam presa pe net si comunicam cu prietenii pe mess, parca am pierdut atatea evenimente importante din circul politicii dambovitene si in special din bollywoodul monden autohton. Ori incearca sa indobitoceasca mesele ori la platane se afla doar inepti. Ori eu nu imi explic indignarea matinala a unei incursiuni in presa.

Am uitat sa precizez. Pe 21.08. ac s-au facut demersurile necesare pt o viitoare schimbare a numelui meu. Dar asta e secretul nostru

Punctul pe I — Andrei Plesu

România e, în multe privinţe, o alcătuire paradoxală. De aceea e greu sistematizabilă, de aceea e greu de guvernat. Reuşim lucruri care, în mod normal, nu merg împreună. Reuşim de pildă, constatase deja Titu Maiorescu, să producem forme, pentru care ne lipseşte cu totul fondul. Aşa ceva nu e la îndemâna oricui. Şi ceea ce e spectaculos e că, una peste alta, ţara funcţionează, aşa paradoxală, aşa improbabilă cum este! Să dăm câteva exemple:

Una dintre neobişnuitele noastre reuşite este să avem un coeficient imens de poluare (în aer, în apă şi pe pământ), fără să avem o mare industrie. Industria noastră este sublimă, dar imperceptibilă altfel decât prin cantitatea de toxine pe care o emană. Ne otrăvim, aşadar, fără otravă sau, mai exact, obţinem otravă din te miri ce. O altă reuşită paradoxală: avem medici foarte buni şi spitale foarte proaste. E inexplicabil cum poţi avea medici de calibru, când mai tuturor le lipseşte instrumentarul necesar pentru a-şi face meseria onorabil. Şi totuşi şi-o fac. Medicul te salvează, „sistemul“ te omoară. Alt miracol: avem o mare concentrare de „atracţii turistice“ şi n-avem turism.

Turismul n-ar da rezultate la noi decât dacă s-ar generaliza un mod de teleportare a turiştilor, aşa încât ei să ajungă în faţa frumuseţilor patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri şi de servicii în general. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflăm grosolan nota de plată, pe baza ideii că „străinul“ trebuie jumulit. Mai departe: ne lăudăm cu elevi eminenţi, foarte bine calificaţi la felurite olimpiade internaţionale, dar ştim cu toţii că învăţământul autohton e în criză, că profesorii s-au descalificat, că şcolile sunt delabrate şi salariile sunt mici. Avem tradiţii agrare incontestabile, pământ fertil, mână de lucru, dar nu prea mai avem agricultură: mâncăm pâine turcească, fructe şi legume comunitare, iar carne şi produse din carne importăm din toată lumea. Suntem săraci, dar am umplut Bucureştiul de automobile pretenţioase, cârciumile sunt pline, călătorii români se înghesuie prin avioane trans-europene şi trans-atlantice cu bagaje de apocalipsă.

Suntem patrioţi, dar n-avem patriotism: adică nu ne preocupă grădinărirea limbii strămoşeşti, viitorul imediat şi concret al ţării, istoria ei, monumentele ei, instituţiile ei. Avem la chefuri romanţioase suspinuri naţionale, dar primul gând când ne amintim de ţărişoară e s-o delapidăm. Pe măsură ce avem elite mai puţine, dezvoltăm faţă de ele un dispreţ tot mai mare. Avem şomaj, dar muncim la negru, n-avem bani, dar ne descurcăm, suntem creştini, dar la câte un hram sau la câte o sărbătoare ortodoxă ne îmbulzim, ne ocărâm şi vociferăm ca o hoardă fără istorie şi fără credinţă.

Orice analiză a României contemporane (sau eterne?) se blochează, la un moment dat, în paradoxuri asemănătoare. Inventarul lor pare infinit. În rezumat, s-ar spune că ori avem evoluţii interminabile, care nu culminează niciodată într-un scop atins, ori avem împliniri care nu se justifică prin nicio evoluţie. Ori drum fără ţintă, ori ţintă fără drum. Creşterea organică, cu rezultat conştient şi previzibil, continuitatea, consecvenţa, organizarea, tenacitatea – iată virtuţile care ne lipsesc. Dar ne descurcăm noi şi fără…

Andrei Plesu

via e-mail

Circus

M-am plictisit sa imi tot pun intrebari la care sa nu aflu raspunsul. Ieri am avut parte de o experienta ambigua ce vizeaza societatea si cotidianul in care ne desfasuram existenta.  Dezgustul fata de politica mi l-am manifestat in diverse situatii. Iluzia ca nu mai traim in comunism era oricum subreda. Desi nu pot sa emit prea multe pareri obiective despre acesta avand in vedere faptul ca am trait prea putin in epoca de aur, pot totusi sa afirm ca acum este mai dezolant. Din carti si povestile altora stiu ca macar atunci cu totii se supuneau aceluiasi stapan si regulile erau destul de liniar trasate. In haosul actual ideologia e aceiasi numai ca “stapanii” sunt in numar mare iar practicile sunt bizare. Am ramas uimita cat de departe pot merge unii pentru pozitie sociala si bani. Iar expresia “calc pe cadavre” este prea blanda. Mi s-a reconfirmat ca Romania e o tara inapoiata cu un sistem rudimentar si doar evolutia tehnologica ne impiedica sa ne manifestam precum in epoca de piatra.  Nu avem principii, morala sau gram de altruism.  Sistemul ne transforma in “dead man walking”.

Incerc sa ma detasez. Azi plec la mare…

surprize fara andreea marin

In urma cu cateva minute, cand interactionam virtual cu un bun prieten, concret dadeam din vasle pe facebook la acele teste mai mult decat hilare cine imi apare ca frontispiciu la un test frantuzesc? Voila de vezi:

))))))))))))))

Emisfera stanga a creierului

Un mic test primit via e-mail via Ank.

DACA REUSESTI SA CITESTI PRIMELE CUVINTE, CREIERUL VA DESCIFRA CELELALTE.

0D474 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1, P454J3 53CR373 51 P0DUR1. C4ND 3R4U P3 PUNC7UL D3-4 73RM1N4, 4 V3N17 UN V4L, D157RU64ND 707UL, R3DUC4ND C4573LUL L4 0 6R4M4D4 D3 N151P 51 5PUM4…. M-4M 64ND17 C4 DUP4 4747 3F0R7, F373L3 V0R 1NC3P3 54 PL4N64, D4R 1N L0C D3 4574, 4L3R64U P3 PL4J4 R424ND 51 JUC4NDU-53, 51 4U 1NC3PU7 54 C0N57RU145C4 UN 4L7 C4573L; M1-4M D47 534M4 C4 4M 1NV4747 0 M4R3 L3C713: D3D1C4M MUL7 71MP D1N V1474 N0457R4 C0N57RU1ND C3V4, D4R C4ND M41 74R21U UN V4L V1N3 51 D157RU63 707, C3 R4M4N3 3 D04R PR1373N14, 6R1J4 51 M41N1L3 4C3L0R4 C3 5UN7 C4P481L1 54 N3 F4C4 54 5UR4D3M.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Si traducerea:

O data intr o zi de vara stateam pe plaja observand doua fete topaind in nisip, isi dadeau serios interesul construind un castel de nisip cu turnuri pasaje secrete si poduri. Cand erau pe punctul de a termina a venit un val distrugand totul reducand castelul la o gramada de nisip si spuma… M am gandit ca dupa atat efort fetele vor incepe sa planga, dar in loc de asta alergau pe plaja razand si jucandu se si au inceput sa construiasca un alt castel. Mi am dat seama ca am invatat o mare lectie: dedicam mult timp din viata noastra construind ceva, dar cand mai tarziu un val vine si distruge tot ce ramane e doar prietenia grija si mainile celor ce sunt capabili sa ne faca sa suradem.

“Abandon hope all ye who enter here” ;)

 

Cat de multa corectitudine exista in relatiile sociale? Cat fair play caracterizeaza o zi petrecuta in compania unor oameni? Animalele sociale din noi isi scot coltii din dorinta de a fi mai presus. Si e ceva nativ. Pentru ca avem o doza destul de ridicata de sadism si de satisfacere a alter egoului. Nu conteaza prea mult cu cine interactionam, daca nu se finalizeaza cu o victorie se prefera remiza. Ne consumam energia nonsensual pentru ca nu suntem capabili sa o canalizam catre scopuri creative sau de ce nu altruiste. Parca am trai intr un sitcom de mana a doua in care episoadele au cam aceiasi tema si isi urmeaza acelasi fir epic condimentat din cand in cand cu cate un episod comic ori dramatic. Este dificil sa faci diferenta. Si de cele mai multe ori te resemnezi inca din faza incipienta. Ai aflat deja scopul acestei existente. Sa consumi, sa te distrezi, sa mai citesti ceva din cand in cand, dar asta numai cand esti la scoala, daca reusesti sa o termini, dupa accidental presa (de scandal pt ca asta vinde), daca esti norocos sa iti faci o casa, sa procreezi apoi sa iti pregatesti sfarsitul calatoriei. Trist… Sa iti poti descrie viata intr o fraza mai putin reusita. Intre virgule raman amintiri frumoase, momente unice care iti apartin pentru ca pana la urma tragi linie, iar acele momente nu difera prea mult de ale celorlalti. Si totusi.. Tu unde ramai? Doar in poze si in amintirea descendentilor? Este adevarat nu putem fi cu totii Dante Aligheri.

putina publicitate…

Via e-mail, probabil preluate de pe site ul hopa.ro

No comment desi as comenta in draci…

Imi displace  sa abordez subiectul “politica actuala”, mai ales in mod oficial sau public. Si asta pt ca imi provoaca un disconfort nevrotic, indiferent daca se discuta pro sau contra. Nu pot concluziona decat prin faptul ca imi este sila de ceea ce se intampla la nivel inalt, ca o “tragico-comedie” mai mare nu mi a mai fost dat sa vad/traiesc si mai ales repercursiunea stricta materializata prin: