trapped

9589323-mdMa simt prizoniera. In propria realitate si activitate sau poate inactivitate. In fiecare an cand se sfarseste vara ma incearca o melancolie vecina cu tragedia. A mai trecut un an si parca fara rost. Vizibile poate sunt doar chipurile imbatranite parca pe nesimtite o data cu trecerea fiecarei veri. Mi-au ramas bine intiparite in inima vacantele petrecute la bunici, la tara. Pot spune ca sunt probabil ultima generatie care inca s-a mai bucurat de viata la tara neacaparata inca de libertatea si democratia atat de prost inteleasa. Ca in romanul lui Proust, mirosu de petunii si regina noptii ma arunca in valtoarea amintirilor atat de minunate a noptilor de vara cand statea cu bunicii mei si cativa vecini pe sala, asistand cu ochii mari la discutiile lor de… oameni mari, si Doamne cat de mult imi doream atunci sa cresc sa devin si eu un om responsabil. Acum ceva ani, intr-una din vizitele atat de rare pe la tara am vazut leaganul meu din copilarie, acel colos metalic achizitionat de bunicul meu, care ma facuse in urma cu vreo 23 de ani vipul ulitei, ros de rugina, doar un morman de fiare. Impactul vizual a fost destul de puternic si parca inca o lovitura a acceptarii trecerii ireversibile a timpului. Inca sunt un om norocos. Ii am pe toti ai mei langa mine si asta este o binecuvantare. Desi de cele mai multe ori nu stiu sa apreciez si valorific asta. A trecut vara si anul asta nu am mai stat cu fetele pe banca, o banca aleatorie pt ca nici una din noi nu mai locuim in acel cartier, au ramas doar parintii, sa povestim vrute si nevrute pana la ore tarzii in noapte. O reuniune intr-o cafenea sau la vreuna din noi nu va avea niciodata acelasi farmec. Am mai depasit o etapa in viata. Si nu stiu de ce dar nu ma incanta la fel de mult ceea ce urmeaza. Liceul a trecut parca comasat intr-un semestru, facultatea a generat schimbarea majora, iar finalizarea ei a dat startul maretei competitii cu viata, destinul… cariera profesionala, eticheta si emblema unui om. Uneori, noi acestia care am prins ceva si din viata inainte de 89 cred ca suntem niste cobai si nu o generatie de sacrificiu, pentru ca se pare ca romanii se sacrifica inca de la Burebista si nu numai dupa Ceausescu.

Cert este ca nu sunt multumita cu ceea ce am devenit. Si nu pot spune ca sunt dezamagita de cariera mea, din contra.  Mi-am propus concediul acesta sa citesc mai mult. Dependenta de tehnologie m-a tinut totusi departe de papirus. Astazi am pus totusi mana pe o carte. Iar lectura a generat aceste randuri. Poate imi doresc eu prea mult pentru mine si nu ma refer la nimic material, poate am prea multe asteptari de la ceilalti.  Nu mai comunicam asa cum o faceam candva. Nici cu familia, nici cu prietenii mai mult sau mai putin apropiati, nici macar cu noi insine. Cine stie… o fi o alta etapa… Introvertiti si stingheri cautam intelegere in spatiul virtual. I almost rest my case.

Ma indrept catre televizor, trebuie sa adorm, maine reincep serviciul. Sublim…

~ de Hazy pe Septembrie 3, 2009.

Un răspuns to “trapped”

  1. of.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: