well…
Ei bine, da, traiesc. M-am tot gandit daca ar fi sau nu cazul sa mai scriu. Daca in urma cu ceva ani venea de la sine, acum totul mi se pare destul de dificil. Poate si pentru simplu fapt ca „nimic nu mai este ce a fost”. Ce s-a intamplat in viata mea in ultimii 2 ani? Pai nu as stii de unde sa incep, pe scurt, am avansat in cariera nesperat de mult, m-am casatorit si de curand am devenit mama de baiete. Pentru a nu insista prea mult pe subiect, mi s-ar parea mult mai simplu sa lucrez la Microsoft (eu, care nu am nimic in comun cu „stiintele exacte”) decat meseria de full time mumy. Apoi, am cunoscut multi oameni noi de la care am avut de invatat cate putin de la fiecare, oameni care nu au incetat sa ma dezamageasca dar pe care am invatat sa ii tratez ca atare, am reluat prietenii mai vechi, am reinvatat ca persoane pe care te bazai sunt „dust in the wind” cand ai nevoie, iar oameni carora nu le acordai credit iti pot fi alaturi neconditionat, am realizat ca daca pui prea mult patos in activitatea zilnica, mai ales cea profesionala te poti tranforma in stressed wanna be si asta nu foloseste nimanui, mi am reconfirmat ca a avea prea multe asteptari de la oameni este sabotaj personal, am realizat ca munca la stat in Ro este de n ori mai penibila decat munca in privat, desi oameni prosti, neinstruiti si nesimtiti se regasesc in ambele sectoare, sunt recunoscatoare ca am avut ocazia sa fac diferenta intre tratamentul in reteaua privata de sanatate si cea de stat pentru care nu exista prea multi termeni de comparatie, incepand, evident de la personal si terminand cu normele elementare de igiena si respect atat fata de sine cat si fata de pacient. Si ar fi multe de scris si dezvoltat. Dar asta, poate intr-un post viitor 🙂
made in my reality 
Aşadar, în cele din urmă ai devenit „one of the crowd”… Ce aroganţă pe mine să cred că, dacă pentru mine timpul stă în loc, o face pentru toată lumea. Sumarul excelent de mai sus pretty much says it all. Ce pot să fac decît să-ţi urez o trecere cît mai uşoară şi plăcută prin mocirla asta numită „viaţă”. Eu mă întorc în vidul din care am apărut.
Probabil ca pt fiecare vine momentul in care intra in „turma”. Unii se conformeaza si merg mai departe, altii ies din aceasta si isi continua cautarea. Nu cred ca pt tine timpul a stat in loc. Si indiferent de situatie, mocirla este peste tot, dar uneori iti trebuie curaj sa o vezi, accepti si mai ales sa iei si atitudine.
Din goana calului ţi-arunc pe prispă
un pachet de urări de bine
pentru anul ce stă pe „vine”. 🙂
La mulţi ani, sănătate, bucurii atîtea cîte poţi duce şi-un pupic pentru cel mic! 🙂